Doar o alta noapte..

Noaptea e lină şi pustie.. Străzile sunt goale. Noaptea, oraşul pare curat, parcă toate resturile de gânduri murdare au fost şterse de câte o adiere plăpândă şi dulce de vară. Căldura s-a stins, şi fiecare cotlon parcă ascunde un mister aparte. Un vuiet constant înconjoară totul, pare doar un ecou al vieţii îmbâcsite a zeci de oameni care poluează aerul cu grijile lor. Lumina e caldă, acoperă totul cu strălucirea vie a unui vis perfect, în care durerea şi problemele se pierd în parfumul verii, lăsând în urmă doar fericire pură. Asfaltul e încă cald, iar tălpile goale absorb senzaţia plăcută a acestui peisaj, un tablou perfect al fericirii, nedisimulate de atâtea alte gânduri. Paşii mă poartă în voia lor pe trotuarul gol, muzica nopţii armonizează totul, împreună cu atât de multe alte zgomote blânde, şterse de întunericul scăldat în sclipirea stelelor şi a lunii muşcate de deasupra mea. Blocurile înalte, fără nici un ochi treaz, veghează asupra oraşului; acum nu mă sufocă ca în timpul zilei fierbinţii care s-a încheiat parcă de mult. Frunzele copacilor dansează încet, foşnind necontenit. Pare că nimic nu poate distruge acest vis proaspăt, nimic nu poate întrerupe cursul paşilor mei pe aleile întortocheate ale oraşului. Nimic....
De undeva, din afară, de după lună şi stele, lumina asta pare străină, atât de străină.. Deschid ochi, orbită de o rază de soare, strecurată prin perdeaua subţire.. De ce trebuie să fi fost doar un vis? Mă ridic din pat şi privesc peisajul strălucitor al oraşului, al blocurilor care vor să se prăbuşească peste zecile de oameni de la picioarele lor, în altă zi fierbinte a acestui an.. Păşesc pe podeaua puţin rece fără să ştiu că tălpile îmi sunt murdare, pline de praful străzilor acestui univers în care zeci de suflete trăiesc clipă de clipă unul lângă altul, fără să ştie de prezenţa, fără să-şi arunce priviri, dar lăsând în urmă izul greu al poverilor fiecăruia.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326