Niciodata sa nu spui niciodata.

Ai spus ca niciodata nu vei pleca.. scuza-ma, pe unde esti acum?

Ai spus ca niciodata nu ma vei lasa singura, dar in fiecare noapte adorm cu vreo jucarie de plus in brate, sa nu ma destram, si imi doresc prosteste sa sune telefonul, sa fi tu sa imi spui noapte buna.

Ai spus ca niciodata nu vei vrea sa fi cu alta, si nici nu ai putea, dar cumva, simt ca o sa urmeze o alta, te-ai saturat de aceeasi priveliste 2 ani jumate.

Ai spus ca niciodata nu vei inceta sa ma iubesti, dar nu cumva tu erai ala care mi-a spus, cu vocea undeva intre vina si nepasare "imi pare rau Claudia, dar nu te mai iubesc"?

Ai spus ca niciodata nu vrei sa ma auzi plangand.

Ca niciodata nu vrei sa fiu trista.

Iar eu am crezut ca niciodata nu ma voi uita in fata fara sa te vad pe tine.

Ca niciodata nu va trebui sa imi asund o duzina de lucruri intr-o cutie care deja da pe-afara ca sa nu dau de lucruri care imi amintesc de tine. Hmm.. dar daca ar fi pana acolo ar trebui sa dau foc casei...

Ca niciodata nu te voi uri..

Niciodata...

Niciodata...

E un cuvant mult prea mare pentru unii dintre noi...


 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Te credeam altfel.

Te privesc, iar expresia ochilor tai mă derutează. Nu înţeleg ce vrei tu să înţeleg. Te uiţi la mine de parcă ai aştepta mai mult de la cea pe care o iubeai, sau poate că o iubeşti, nici eu nu mai ştiu. Dar mintea mea s-a blocat, rotitele au cedat tensiunii şi te privesc cu nişte ochi goi, seci. 

Nu îmi pot da seama ce vrei. Nu pot să formulez mai mult decât "e vina ta", dar chiar dacă cuvintele astea îmi urlă în minte şi poate dacă aş fi vreun aparat electronic, s-ar derula cu litere sclipitoare pe retina mea, gura îmi e uscată, maxilarul încleştat, buzele strâns lipite într-o grimasă încordată şi privirea moartă. 

Toate gandurile din capul meu se învârt în jurul cozii... "ai fost indiferent, ignorant, nu ţi-a păsat, m-ai lăsat singură, 5 minute am cerut, ai preferat să mă laşi plângând în hohote decât să-mi adresezi ceva liniştitor... ai fost indiferent, ignorant, nu ţi-a păsat.." din nou şi din nou. S-a declanşat butonul de "repeat" şi caut înnebunită după cel de "stop", sau măcar "înainte". Dar nu îl găsesc, şi te tot privesc. 

Nu spuneam nimic, iar tăcerea aceea mă omoară! Aş vrea să aud un sunet, oricât de mic şi tocmai atunci tresar când aud o voce: 

- Nu trebuie să explici, oricum nu înţeleg. Trebuie să plec. Nu realizez că a fost vocea mea decât atunci când mă întorc pe loc şi mă îndepărtez de tine. Ajung la capătul aleii şi arunc acea privire, pe care ar fi trebuit să o ţin pentru mine, înapoi. Eşti tot acolo, cu capul uşor plecat într'o parte, părând vexat. 

Îmi continui drumul. Te credeam altfel.

Fulg de nea...

"Uite, un fulg de zăpadă!" îţi şoptesc emoţionată, arătând cu degetul spre felinarul care luminează banca pe care stăm îmbrăţişati. Stau ghemuită, cu mâinile tale în jurul meu, capul tău odihnindu-se pe gâtul meu. Respiraţia ta caldă îmi gâdilă pielea.
Degetele mele se încolăcesc în jurul alor tale. În loc să-mi răspunzi, mă săruţi pe obraz şi mă priveşti cu un surâs dulce pe buze şi în ochi.
Îmi scot cealaltă mână din buzunar şi o întind în faţă, cu palma în sus, uitându-mă în continuare la felinarul de deasupra noastră. Îţi arunc o privire fugară şi îţi desluşesc privirea întrebătoare, ca atunci când un copil mic îţi arată desenul lui plin de culori şi linii, iar tu încerci să desluşeşti imaginile care le vede el.
Tac pentru cateva clipe, apoi te privesc din nou. Lumina blândă cade pe chipul tău, mângâindu-ţi părul, genele, buzele şi nasul tău desenând umbre întunecate pe faţa ta.
"Vreau să prind un fulg de nea", îţi şoptesc atingându-ţi uşor buzele în timp ce vorbesc.
"Dar se va topi", îmi răspunzi tot în şoaptă.
"Nu contează, te am pe tine, fulgul meu de nea, eşti unic, dar spre deosebire de ei" şoptesc în continuare în timp ce prind un fulg în palma şi îl apropii repede să-l privesc topindu-se, "tu eşti cald, moale şi nu te vei topii vreodată."
în loc să-mi confirmi vorbele, mă săruţi şi ne pierdem în acea sărutare, pe banca noastră, sub felinarul singuratic care împrăştie lumina, cu zăpadă căzând peste noi...
A trecut un an... Eu sunt tot aici, felinarul mă luminează, fulgii de zăpadă cad. Întind mâna, şi de îndată un fulg mare se aşează pe ea. Îl privesc topindu-se.. La fel ca tine. Te-am privit cum pleci, lăsând în inima mea doar o amintire, care cu timpul va dispărea, la fel ca amintirea atingerii reci a fulgului de nea.