Candva..

Cândva eram o copilă.. Acum nu ştiu ce sunt.. Eram speriată de viaţă, de lumea din jur, îmi era frică să ies din coconul meu. Credeam în basme, iar când a apărut el, eram sigură că era prinţul care avea să mă ajute. Am crezut asta mult timp. Am început să cred în mine, în iubire, în fericire până la adânci bătrâneţi.. Am luptat împreună cu prinţul meu cu balauri şi vrăjitoare, cu zmei care vroiau să ne despartă. Am făcut greşeli, pe care le regret, dar am crezut că toate au trecut.. Şi atunci sufeream, dar acum, simţind gustul sărat al lacrimilor, îmi dau seama că suferinţa de atunci e infantilă pe lângă cea pe care o simt acum. Mult timp, m-am simţit cea mai fericită şi norocoasă fată din lume, mă credeam cea mai iubită fată din lume, şi zâmbetele mele căpătau viaţă când îi auzeam vocea. De atâtea ori m-am întrebat dacă totul e real, dacă nu visez iar el chiar există, trezindu-mă în fiecare zi ştiind că trăiesc în sfârşit cu un scop.
Nu mai existau lacrimi în viaţa mea, nici durere..
Aş vrea să pot da timpul înapoi, să retrăiesc acele momente la nesfârşit, dar...
Am crescut, şi totul s-a schimbat. Visul frumos a trecut, transformându-se într-un coşmar. Nu mai sunt prinţesă, prinţul a plecat, nu mai cred în basme. Nici în iubire, sau fericire. Există doar două lucruri. Fie treci prin viaţă ca un insensibil, fie te scufunzi în propria durere din cauza nepăsării, eşuând undeva singur.
Nu există basme, doar poveşti. Nu mai sunt copilă.

  https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326