As vrea sa scriu ceva frumos...

Doua inimi vor rula acelasi film la nesfarsit..

Lumea asta pare plina doar de prosti ce s-au iubit.

Din nou. Aceleaşi lucruri pe care le-am mai simţit şi înainte. Simt ca ma scufund, şi mă zbat să stau la suprafaţă. Inchid ochii şi încerc să rezist. Dar s-a terminat. Vreau să continue, dar asta e sfârşitul. Zeci de imagini se derulează în întunericul din jurul meu, întunericul ochilor închişi. Frânturi din filmul vieţii mele de până acum. Comedie stupidă şi dramă cretină.. Un film prost.. O melodie îmi cântă în fundalul gândurilor.. "aş vrea să scriu ceva frumos, dar e cum cântec fără rost, pentru noi, filmul s-a terminat.. Aş vrea să spun adio dar, până şi asta e-n zadar, nu-nţelegi! că-i genericul final"... Fuck you Vama Veche, că ai melodii de-astea.. Cântec prost. În acest film am jucat noi, eu şi el. Tu şi cu mine. Regizori, actori, scenarişti ai unui film jucat cu dragoste, cel puţin dintr-o parte.. Film jucat în atât de multe decoruri. S-a terminat. "this is the end, you know, lady the planş we had went all wrong, we ain't nothing but shouts and fight and tears..." e ok.
The end.

True story. For everyone.

Your best friend became a stranger, lollipops turned into cigarettes, the innocent ones turned into bitches, homework goes to the bin, soda became vodka, kisses became sex, getting high meant swinging in the playground, protection meant wearing a helmet, the worst things you could get from a boy/girl were allergies, dad's shoulders were the highest place on earth and your mom was your hero, your worst enemies were siblings, race issues were about who run the fastest, wearing a mini skirt didn't make you a slut, the only thing that hurt you was skinned knees, goodbyes only meant until tomorrow.. All these show you how fast things change and how messed up are things now-a-days. In this cruel world is hard to find a friend with beautiful heart, true feelings and awesome personality.

I do not own this. Dar e prea adevarat...

Sâmbătă dimineaţă.

Stau ghemuită în pat, cu gandurile aiurea.. E bine şi cald, moale, comfortabil.. Mă simt în siguranţă aşa.. Încerc să îmi aduc aminte oare ce am visat, era ceva existenţial, sunt sigură, dar nu pot să invoc mai mult decât senzaţia că am pierdut ceva..
Ochii îmi sunt grei, moleşiţi.. Picioarele la fel.. Nu mă pot hotărî să mă ridic din pat, mai vreau să stau. Mai lipseşte numai starea aceea de inconştienţă, liniştea şi întunericul, să mă afund într-un somn fără vise, dar nu mai vine..
Încerc totuşi să mă prefac că dorm, mă străduiesc să cred că e întuneric, linişte.. Dar soarele deja s-a ridicat peste blocul din faţa casei mele şi îmi bate perfid în geam. Lumina şi colţul senin de cer albastru zărit printr-un colţ al ferestrei, mă înşeală.. Parcă ar fi vară, dar ştiu că dacă îmi voi pune mână pe geam, va fi rece.. Îngheţat aproape..
Iar liniştea.. Jos se aude televizorul, tic tac-ul ceasului mă scoate din minţi, iar traficul de sâmbătă dimineaţă de afară e insistent, strident..
Îmi bag capul sub plapumă, cu riscul să rămân fără aer, doar să nu mai aud nici un zgomot; dar acum sunetul respiraţiei mele e cel care mă ţine atentă..
Renunţ. Urcă cineva, poate maică-mea. Inchid ochii, îmi scot nasul de sub plapumă să simt aerul răcoros, şi mă prefac.. "dorm". Ce dacă e deja 11, ce dacă e sâmbătă şi am treabă? Mai vreau să stau. Mult! Să nu mă gândesc că până la mijlocul după-amiezii voi face turul casei sus-jos de n ori, ba cu aspirator, ba cu o cârpă în mână, apoi teme.. Engleză, franceză (urăsc franceza!-altă medie stricată din start), şi altele, nici nu ştiu. Nu vreau să ştiu.
Aud clopotele unei biserici bătând ora 11..
La un moment dat, până şi statul degeaba mă oboseşte, mă seacă să stau pe loc simţind acea durere aiurea din picioare.. Mă ridic şi mă inchid în baie, unde mă pregătesc pentru ziua ce urmează.. Urăsc sâmbetele.

De ce scriu? :)

Am decis sa ma apuc de scris pentru ca am realizat ca imi e mult mai usor sa imi exprim sentimentele in acest fel, pot mai usor sa pun cuvintele pe hartie (ecran, in acest caz) decat sa le dau sunet.

In felul asta pot sa spun tot ce-mi trece prin cap fara sa ma balbai, fara sa imi fie frica de reactiile celor din jur. Vreau sa scriu pentru ca imi place sa scriu, imi place acea libertate pe care o simt atunci cand imi aranjez cuvintele exact asa cum vreau. Ma inspir din lucrurile din jurul meu, natura, imagini, diferite situatii sau sentimente, pur si simplu din viata.

Probabil voi scrie si mici fragmente din viata mea, care la un moment dat m-au facut sa zambesc. Sau poate doar simple povesti inventate, scenarii ce nu vor avea loc niciodata.