Stau ghemuită în pat, cu gandurile aiurea.. E bine
şi cald, moale, comfortabil.. Mă simt în siguranţă aşa.. Încerc să îmi aduc
aminte oare ce am visat, era ceva existenţial, sunt sigură, dar nu pot să invoc
mai mult decât senzaţia că am pierdut ceva.. Ochii îmi sunt grei, moleşiţi.. Picioarele la fel.. Nu
mă pot hotărî să mă ridic din pat, mai vreau să stau. Mai lipseşte numai starea
aceea de inconştienţă, liniştea şi întunericul, să mă afund într-un somn fără
vise, dar nu mai vine.. Încerc totuşi să mă prefac că dorm, mă străduiesc să
cred că e întuneric, linişte.. Dar soarele deja s-a ridicat peste blocul din
faţa casei mele şi îmi bate perfid în geam. Lumina şi colţul senin de cer
albastru zărit printr-un colţ al ferestrei, mă înşeală.. Parcă ar fi vară, dar
ştiu că dacă îmi voi pune mână pe geam, va
fi rece.. Îngheţat aproape.. Iar liniştea.. Jos se aude televizorul, tic tac-ul
ceasului mă scoate din minţi, iar traficul de sâmbătă dimineaţă de afară e
insistent, strident.. Îmi bag capul sub plapumă, cu riscul să rămân fără
aer, doar să nu mai aud nici un zgomot; dar acum sunetul respiraţiei mele e cel
care mă ţine atentă.. Renunţ. Urcă cineva, poate maică-mea. Inchid ochii,
îmi scot nasul de sub plapumă să simt aerul răcoros, şi mă prefac..
"dorm". Ce dacă e deja 11, ce dacă e sâmbătă şi am treabă? Mai vreau
să stau. Mult! Să nu mă gândesc că până la mijlocul după-amiezii voi face turul
casei sus-jos de n ori, ba cu aspirator, ba cu o cârpă în mână, apoi teme..
Engleză, franceză (urăsc franceza!-altă medie stricată din start), şi altele,
nici nu ştiu. Nu vreau să ştiu. Aud clopotele unei biserici bătând ora 11.. La un moment dat, până şi statul degeaba mă
oboseşte, mă seacă să stau pe loc simţind acea durere aiurea din picioare.. Mă
ridic şi mă inchid în baie, unde mă pregătesc pentru ziua ce urmează.. Urăsc
sâmbetele.
