Once..

I made my father cry.. :(

I'm sorry dad..

Poate maine..

Uneori, aş vrea să păstrez sentimentele unei nopţi la infinit.. Să simt acea pace şi căldură şi în dimineaţa următoare, când mă voi trezi dintr-un somn agitat, sau poate dintr-un coşmar.. ele să fie acolo, să îmi alin mintea şi inima cu senzaţia de iubire provocată de câteva vorbe.. Iar acele vorbe... După atâta timp, ştiu că nu sunt fără rost, ştiu că acele cuvinte apasă greu, şi sunt sincere, dar mi-e atât de teamă să mă încred în ele, pentru că mâine vor dispărea, vei uita că le-ai spus, iar sentimentele pe care le-ai avut rostindu-le le vei simţi ca o mlădiere uşoară de pană.. Aş vrea să iau toate cuvintele, fiorii şi lacrimile din seara aceasta, într-un săculeţ, să îl strâng tare la piept, să-l deschid când voi avea nevoie de mângâiere, de vorbele şi amintirea ta.. Pentru că mâine poate nu vor mai fi.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Poveste fara sfarsit #13

Zilele trec. De la acea seară albă de decembrie când ştiam sigur că voi găsi "ceva"-ul meu, au trecut 2 luni. Crăciunul şi Anul Nou au împodobit din nou aerul cu parfumurile şi culorile iernii, atât de dragi, de speciale şi unice pentru fiecare dintre noi.
Nu aş fi vrut că monotonia să pună din nou vălul ei prăfuit asupra zilelor de după vacanţă.. Însă mai e ceva.. Ies din cochilie.. Ies din lumea mea în care verdele ierbii e fundalul gândurilor, iar culorile curcubetlui pictează poveşti şi sentimente felurite, las toată culoarea din mintea mea să îmi invadeze privirea, şi pândesc timid la peisajele ce se întind acum în faţa mea, la figurile oamenilor, la sunetele din jur.. Cum se întâmplă toate aceste lucruri noi, nu îmi pot explica.. Din acea formă transparentă din banca a doua, devin din ce în ce mai plină de viaţa, radiind tot mai multă încredere. Poate mulţi se întreabă de ce?, dar nimeni nu îşi exprimă nedumerirea cu glas tare. Mă transform din omidă, într-un fluture, îmi întind aripile colorate şi amorţite în această lume nouă. Mă înalţ şi ridic ochii din pământ, zi după zi, tot mai sus. Îmi descopăr zâmbetul şi îmi ascult surâsul şi chicotelile cu o uimire necontenită. Unde s-a ascuns copila asta? Privesc în oglindă ochii verzi şi vii, cu o sclipire în ei, acel ceva nou, care iese la suprafaţă, bucurându-se de lumina soarelui.
Acum sunt sigură. Acel lucru se întâmplă.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Deja-vu..

Nu pot explica. M-am rătăcit cu siguranţă în atâtea frânturi de gânduri, vise şi amintiri. Mă învârt în cerc de ceva vreme, fără să găsesc vreo portiţă de scăpare spre o lume în care mintea mea nu e stăpânită de aceleaşi temeri. Merg, alerg, abia atingând pământul, sperând că mă îndrept înainte, se iveşte ceva nou, şi cred că am reuşit în final, dar apoi ajung de unde am plecat, în acelaşi pat plin de lacrimi şi vise, în care reveriile mă ţin trează până târziu în noapte, privind întunericul şi ascultând tic-tac-ul ceasului. Şi atunci, un fel de furie, neputinţă, oboseală, îşi întinde gheara înspre sufletul meu epuizat de atâtea speranţe deşarte, şi îl sfâşie din nou în bucăţi, transformându-l în zeci de frânturi de vise picurând lacrimi sărate, lacrimile unei copile care nu vrea să renunţe, care speră la infinit, şi aşteaptă, şi speră din nou, şi e sfărâmată, dărâmătă şi împinsă înapoi, lovind-o, rănind-o..
Eu sunt aceea, şi probabil mi-o fac singură.. Dar speranţa moare ultima, nu? Nu vreau să plec, şi mi-e frică să renunţ. Am spus "nu" de-atâtea ori că nici eu nu mai cred.
Şi mă întorc de unde am plecat, într-un pat rece, în întunericul liniştit şi ticăitul ceasului, sperând, visând, oftând, suspinând..

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Nu!

Piesa pusa pe "repeat" de cateva zile..

Sunrise Avenue -  Not again

I've been trying to love myself for real,
I've been trying not to feel what I feel,
I've been trying to be a bit less mistaken..

It was real the feeling I had for you,
And you told me how you need me too,
Everyone kept saying it's not the real thing..

How dare you break my lonely heart,
And dance on the pieces.
Being with you just tares me apart!
Not again and again!
Take you love and leave me behind!
Realize we're mistaken.
I don't need to be torn down,
Not again and again!

I've been wanting to die, just so you know,
Trying to show them all how I'm alone,
I've been hating my bedroom in the night..

I've seen heaven and hell with you,
I believed the lies you said were true,
I've been trying to grow, I've been holding on
I've been trying to be strong!

How dare you break my lonely heart,
And dance on the pieces!
Being with you just tares me apart!
Not again and again!
Take you love and leave me behind!
Realize we're mistaken.
I don't need to be torn down,
Not again and again!

Once again I just want to feel something true..
Once again I just want to get closer to you..
Nothing will ever change anyway,
This is all we have.
Not again will I lie to myself.
Not again!!

Poveste fara sfarsit #12

Niciodată nu am ştiut de ce simt atât de multă fericire privind cum zeci de fluturaşi cad liniştiţi deasupra mea. Nu am o amintire sau întâmplare legată de acest moment.. sentiment, care să îmi provoace această stare. Nu mi-am pus neapărat întrebarea "de ce?", dar probabil că undeva înăuntrul meu voi găsi uşor răspunsul.
E linişte, iar corpul îmi tremură uşor din cauza frigului. Pământul e deja acoperit cu un strat pufos de zăpadă. Fiecare pas al meu se aude înăbuşit, cu scârţâitul acela, lăsând urme întunecate pe alee.
Seara s-a topit într-o noapte luminoasă, sclipitoare doar în lumina lămpilor stradale, în rest, strălucind difuz, formând umbre.
Dar în sfârşit, simt cum acel ceva se schimbă, sau se va schimba curând.
Poate e doar această lumină şi linişte care îmi îmbată capul cu gânduri blânde, dar la fel de bine ar putea fi o senzaţie aparte, ca atunci când şti şi simţi că va ploua chiar dacă afară cerul e senin.
Nu ştiu când, şi nici cum, dar licărirea aceea a ceva iminent e prezentă în corpul meu de câteva zile încoace.
Înapoi în camera caldă şi aşa zis liniştitoare, unda de speranţă pare că piere puţin, însă aruncând o scurtă privire spre geamul în spatele căruia fulgii de nea cad necontenit, siguranţa a revenit. Şi nu a mai dispărut.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Prima poezie.

"Mă uitam la tine,
Dar tu de fapt plecai..
Totul va fi bine,
Voi găsi al rai.
Credeam că eşti al meu,
Dar în această clipă,
Ştiu că pentru tine eu,
Sunt doar o alta tipă..
Te-aş fi facut să zbori,
Cu al meu zâmbet cald,
Ai fi ajuns la nori..
Dar ochii de smarald,
Ce i-ai iubit cândva,
I-ai părăsit în lacrimi..
Ea era a ta!

Cu braţele-amândouă,
Mă-mbrătişai râzând,
Acum aş vrea să plouă,
Să nu mă vezi plângând..
Când mă strângeai de mână,
Inima-mi plutea,
Aş vrea să fie lună,
Să nu mă poti vedea..
Să fiu-o umbr-a nopţii,
În vise să-ţi apar,
S-alung eu frica morţii,
Dar totuşi să te doara!"

Avea inima bună,
Pe tine te iubea..
N-ar fi crezut vreodată,
Că tu puteai pleca..

"Dar totul va fi bine,
Poate te intorci,
Vreau să fiu cu tine,
Pe umeri să mă porţi..
Şi să mă iei în braţe,
Să uit că ai plecat,
Să mă alinti cu şoapte,
Să fie-adevărat..
Să nu mai pleci vreodată,
Să fi mereu al meu,
Să fi tu a mea poartă,
Spre colţul meu de rai..
Să-mi mângâi uşor părul,
Blond, simplu şi bălai,
Tu să înlături răul,
Iubire să îmi dai.."

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326