Stele..

În seara aceasta număr stele cu ochii închiși.
Le ating, le culeg în mâna-mi înghețată, le strivesc în pumnul strâns apoi suflu praf de stele în aerul curat al nopții de septembrie. Le arunc înapoi pe pânza neagră a cerului, închid ochii și le mai număr o dată. Ajung la infinit, mă speri, mă pierd. Deschid încet ochii, dar oh! mai bine nu o făceam. Miliarde de stele veghează asupra unui Univers gol, care a uitat, a uitat fericirea, dragostea. O lume goală moare sub strălucirea miilor de suflete ce ne controlează visele. Ne-am obișnuit să trăim în același cimitir, veșnic mohorât, pustiit de viață și culoare. Nu știm decât să umplem aerul pe care îl respirăm cu otrava dezamăgirilor proprii.

Dar uit, tac, plâng. Și număr. Iar iubindu-te pe tine e ca și când aș număra stele cu ochii închiși.

 

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Poveste fara sfarsit #13

Zilele trec. De la acea seară albă de decembrie când ştiam sigur că voi găsi "ceva"-ul meu, au trecut 2 luni. Crăciunul şi Anul Nou au împodobit din nou aerul cu parfumurile şi culorile iernii, atât de dragi, de speciale şi unice pentru fiecare dintre noi.
Nu aş fi vrut că monotonia să pună din nou vălul ei prăfuit asupra zilelor de după vacanţă.. Însă mai e ceva.. Ies din cochilie.. Ies din lumea mea în care verdele ierbii e fundalul gândurilor, iar culorile curcubetlui pictează poveşti şi sentimente felurite, las toată culoarea din mintea mea să îmi invadeze privirea, şi pândesc timid la peisajele ce se întind acum în faţa mea, la figurile oamenilor, la sunetele din jur.. Cum se întâmplă toate aceste lucruri noi, nu îmi pot explica.. Din acea formă transparentă din banca a doua, devin din ce în ce mai plină de viaţa, radiind tot mai multă încredere. Poate mulţi se întreabă de ce?, dar nimeni nu îşi exprimă nedumerirea cu glas tare. Mă transform din omidă, într-un fluture, îmi întind aripile colorate şi amorţite în această lume nouă. Mă înalţ şi ridic ochii din pământ, zi după zi, tot mai sus. Îmi descopăr zâmbetul şi îmi ascult surâsul şi chicotelile cu o uimire necontenită. Unde s-a ascuns copila asta? Privesc în oglindă ochii verzi şi vii, cu o sclipire în ei, acel ceva nou, care iese la suprafaţă, bucurându-se de lumina soarelui.
Acum sunt sigură. Acel lucru se întâmplă.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Fara titlu.

Ghidează-mă! Prinde-mă de mână şi arată-mi drumul pe care trebuie să-l urmez, trage-mă pe cărarea care duce spre fericirea noastră. Nu-mi da drumul, nu mă lăsa să mă rătăcesc. Sunt a ta acum, nu? Ai grijă de mine atunci. Dacă mă pierd, e vina ta. Eşti mai puternic decât mine, eu mai am de învăţat, dar, hei, de ce nu mă înveţi tu? Nu ştiu să iubesc, învaţă-mă tu! Nu pot să zâmbesc cum o faci tu, zâmbeşte-mi încă o dată şi am să te imit. Aşa, e bine? Nu pot privi lumea în culorile tale, ai vrea să îmi pictezi lumea la fel ca a ta? Nu pot să fac mulţi paşi fără să cad, vrei să mă sprijini tu? Aş vrea să sar peste fiecare obstacol, dar nu am destul avânt. Ai putea să îmi dai tu atât cât am nevoie? Învaţă-mă să râd, să cânt, să dansez, să zbor, să visez, să plutesc. Învaţă-mă să-mi ascult gândurile, sentimentele şi inima. Învaţă-mă să iubesc. Învaţă-mă să fiu fericită. Învaţă-mă să ofer fericire. Sunt o copilă, iubeşte-mă aşa cum sunt. Spune-mi unde greşesc, ajută-mă să lupt, fă-mă să mă schimb.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Duş rece de dimineaţă..

Îţi alungă ultimele rămăşiţe ale somnului, îţi clăteşte privirea împăienjenită şi ceţoasă după o noapte aproape albă, şterge senzaţia de gol a visului care te-a făcut să te trezeşti tresărind şi suspinând încet "a fost doar un vis", şi urmele sărate ale lacrimilor vărsate înainte să adormi.. Te aduce la realitate, la începutul unei noi zile, poate la fel de goale, şi la gândul că mâine... 

O iei de la capăt.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Poveste fara sfarsit #6

Mă plimb pe o câmpie întinsă, afară e întuneric, dar verdele ierbii e strălucitor, viu, ca în miezul zilei. Ştiu că ceva nu e în regulă, dar totul e mult prea ireal ca sa mă pot opri să mă gândesc la ce e greşit în lumea în care păşesc...
Un zgomot puternic, enervant, îmi sparge timpanul; e prea brusc şi tresar speriată, un fior străbătându-mi tot corpul. Caut cu privirea acel verde radiant, sau macar întunericul ce mă înconjura, dar, încet desluşesc doar formele întunecate ale mobilierului din camera mea. O secundă mai târziu îmi dau seama că am visat, e dimineaţă, iar ceasul deşteptator urlă pe noptieră. Întind mâna şi apăs cu greu butonul "snooze" al acestui radio-ceas antic, lipit cu bandă izolatoare galbenă şi vreo 3 fire pe afară.
Mai am 10 minute de visat la lumea mea ireală, dar trec atât de repede încât par că nici nu au fost. Mă ridic din pat, mă aşez pe margine şi mă gândesc.. "ce am de făcut?", "unde e tricoul ăla..?".. Mai durează un minut până mă ridic în picioare, mă împleticesc până la baie. Îmi clătesc ochii cu apă rece, spăl mintea de ultimele imagini, şterse ale visului meu fantastic cu iarbă strălucitoare în miez de noapte.
Mă îmbrac, îmi pregătesc cărţile pentru ziua de azi, le arunc în geanta de poştaş, scotocesc prin hârtii şi haine după mp3, găsesc o cască, trag de ea, şi prind mp3-ul fine zbor. Încerc sa-l pornesc, dar ecranul asta stupid nu vrea sa se lumineze.. Bateria e moartă. Îl arunc pe birou, dezamăgită. Nu o sa pot asculta lălăielile mele de copil aproape emo, iar asta ... :-w
Cobor scările, trântesc geanta lângă uşă, îmi piaptăn părul, îmi salut părinţii şi ies din casă cu mâinile în buzunare. Arunc o privire înspre cerul palid, soarele nu se vede de dealuri, nori uşori acoperă un albastru rozaliu, apoi mă întorc, privesc în pământ, lovind uşor frunzele.. E luni, o nouă zi de şcoală.. Iar eu, ieri alergam prin ploaie...

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326