Fara titlu.

Ghidează-mă! Prinde-mă de mână şi arată-mi drumul pe care trebuie să-l urmez, trage-mă pe cărarea care duce spre fericirea noastră. Nu-mi da drumul, nu mă lăsa să mă rătăcesc. Sunt a ta acum, nu? Ai grijă de mine atunci. Dacă mă pierd, e vina ta. Eşti mai puternic decât mine, eu mai am de învăţat, dar, hei, de ce nu mă înveţi tu? Nu ştiu să iubesc, învaţă-mă tu! Nu pot să zâmbesc cum o faci tu, zâmbeşte-mi încă o dată şi am să te imit. Aşa, e bine? Nu pot privi lumea în culorile tale, ai vrea să îmi pictezi lumea la fel ca a ta? Nu pot să fac mulţi paşi fără să cad, vrei să mă sprijini tu? Aş vrea să sar peste fiecare obstacol, dar nu am destul avânt. Ai putea să îmi dai tu atât cât am nevoie? Învaţă-mă să râd, să cânt, să dansez, să zbor, să visez, să plutesc. Învaţă-mă să-mi ascult gândurile, sentimentele şi inima. Învaţă-mă să iubesc. Învaţă-mă să fiu fericită. Învaţă-mă să ofer fericire. Sunt o copilă, iubeşte-mă aşa cum sunt. Spune-mi unde greşesc, ajută-mă să lupt, fă-mă să mă schimb.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

In cautarea unui titlu..

Ghemuită în pat, aştept somnul care nu vrea să vină..
Gândul îmi zboară la tine, iar asta mă alină..
Aş vrea să fi cu mine, să ştiu că tu exişti..
Să mă ţi în braţe, să simt când tu te mişti..
Cum încerci încet să îmi mângâi faţa..
Să fi mereu cu mine, poate, toată viaţa..
Să îmi spui uşor, cu o şoaptă lină..
Vorbe ce mă fac să fiu, de iubire plină..
Dar acest gând al meu, ca-o adiere trece..
Lăsând în urma lui, doar un fior prea rece..
Ştiu că eşti acolo, pe undeva departe..
Ştiu că-ntr'o zi, sau poate într-o noapte..
Te vei trezi dorind să-mi spui acele şoapte..
Dar ce vei face dacă va fi prea târziu?..
Vei regreta, pentru că, poate, nu o să mai fiu..
Vei plânge de durere..
Iar inima ta frântă, pe mine mă va cere..
Vei dori să îmi fi spus ce sunt eu pentru tine..
Să nu mă fi lăsat să plec, cu inima-n suspine..
De-aceea-ţi spun acum, ţine-mă mai bine..
Alungă ce e rău, dezbină acea frică..
Strânge-mă în braţe, ca pe-o copilă mică..
Şi nu lăsa durerea să mă copleşească..

Fi tu prinţul care inima-o să-mi păzească..
Rosteşte vorba dulce, cu un surâs pe buze..
Spune-i noapte bună micii buburuze..
Când voi deschide ochii, timid să te privesc..
Privirea ta să spună "pe tine te iubesc"..

P.S. : e doar a doua poezie pe care am compus-o, mai am de exersat, stiu ca nu e capodopera.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Poveste fara sfarsit #3

O mişcare uşoară pe piciorul meu mă face să tresar, ridic capul şi văd cum o buburuză mică şi roşie îşi croieşte drum spre genunchiul meu. Uimită, întind mâna spre ea şi micuţa făptură se caţără pe degetul meu, urcând cu picioruşele ei mici spre încheietura mea, unde se împiedică în câteva brăţări vechi, dar foarte dragi, din aţă. Stând întinsă în iarbă, acea pată de culoare roşie pare venită din altă lume. Mica buburuză se mişcă impacientată pe mâna mea, de parcă nu cunoaşte textura pielii, mirosul ei, de parcă s-a trezit captivă, dar de îndată ce îşi dă seama că nu e aşa, îşi întinde aripioarele roşii ca sângele pătate de smoală, şi în următoarea secundă a dispărut.
Las mâna să-mi cadă pe lângă corp, iar în acel moment un tunet puternic distruge liniştea peisajului făcându-mi urechile să ţiuie şi inima să-mi bată mai repede. Nu am observat când soarele a pierdut lupta şi a fost luat prizonier de norii care păreau blânzi şi paşnici. Cerul albastru a dispărut şi el. Valuri şi valuri de alte pânze pufoase, mult mai întunecate se adună din toate părţile. "oare vor să mă prindă pe mine?" e o intrebare prostească, dar de ce să nu fie aşa?
Pe fundalul norilor întunecati, verdele ce mă înconjoară pare ireal, strălucitor, prea puternic. Parcă fiecare culoare a acestui peisaj a fost tăiată din altul, doar pentru a fi puse împreună în jurul meu, pentru a face să mi se taie răsuflarea.
Fără razele soarelui care să-mi mângâie pielea, frigul pune stăpânire pe corpul meu. Văzând coloşii fumurii de spumă, existenţa mea pare infimă, nu contează că trupul meu striveşte un mic petic de iarbă, nu deranjează pe nimeni că respir aerul încărcat de promisiunea unei furtuni; în lumea această, sunt la fel de mică precum buburuza care tocmai a zburat de pe mâna mea..
Dintre gândurile mele împrăştiate, unul începe să se zbată, vrând să mă facă să văd că e un gând important şi acela e că poate undeva, în lumea cuiva, eu sunt mai mult decât o buburuză cât o picătură de ploaie, poate sunt mai mult decât o fiinţă umană, mai mult decât o simplă fată, dintr-un oraş ruginit şi sumbru, poate că în lumea cuiva, eu sunt soarele pe fundalul albastru al cerului, poate că eu sunt totul în lumea cuiva, şi acest gând mă face să surâd.