Prima poezie.

"Mă uitam la tine,
Dar tu de fapt plecai..
Totul va fi bine,
Voi găsi al rai.
Credeam că eşti al meu,
Dar în această clipă,
Ştiu că pentru tine eu,
Sunt doar o alta tipă..
Te-aş fi facut să zbori,
Cu al meu zâmbet cald,
Ai fi ajuns la nori..
Dar ochii de smarald,
Ce i-ai iubit cândva,
I-ai părăsit în lacrimi..
Ea era a ta!

Cu braţele-amândouă,
Mă-mbrătişai râzând,
Acum aş vrea să plouă,
Să nu mă vezi plângând..
Când mă strângeai de mână,
Inima-mi plutea,
Aş vrea să fie lună,
Să nu mă poti vedea..
Să fiu-o umbr-a nopţii,
În vise să-ţi apar,
S-alung eu frica morţii,
Dar totuşi să te doara!"

Avea inima bună,
Pe tine te iubea..
N-ar fi crezut vreodată,
Că tu puteai pleca..

"Dar totul va fi bine,
Poate te intorci,
Vreau să fiu cu tine,
Pe umeri să mă porţi..
Şi să mă iei în braţe,
Să uit că ai plecat,
Să mă alinti cu şoapte,
Să fie-adevărat..
Să nu mai pleci vreodată,
Să fi mereu al meu,
Să fi tu a mea poartă,
Spre colţul meu de rai..
Să-mi mângâi uşor părul,
Blond, simplu şi bălai,
Tu să înlături răul,
Iubire să îmi dai.."

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Fara titlu.

Ghidează-mă! Prinde-mă de mână şi arată-mi drumul pe care trebuie să-l urmez, trage-mă pe cărarea care duce spre fericirea noastră. Nu-mi da drumul, nu mă lăsa să mă rătăcesc. Sunt a ta acum, nu? Ai grijă de mine atunci. Dacă mă pierd, e vina ta. Eşti mai puternic decât mine, eu mai am de învăţat, dar, hei, de ce nu mă înveţi tu? Nu ştiu să iubesc, învaţă-mă tu! Nu pot să zâmbesc cum o faci tu, zâmbeşte-mi încă o dată şi am să te imit. Aşa, e bine? Nu pot privi lumea în culorile tale, ai vrea să îmi pictezi lumea la fel ca a ta? Nu pot să fac mulţi paşi fără să cad, vrei să mă sprijini tu? Aş vrea să sar peste fiecare obstacol, dar nu am destul avânt. Ai putea să îmi dai tu atât cât am nevoie? Învaţă-mă să râd, să cânt, să dansez, să zbor, să visez, să plutesc. Învaţă-mă să-mi ascult gândurile, sentimentele şi inima. Învaţă-mă să iubesc. Învaţă-mă să fiu fericită. Învaţă-mă să ofer fericire. Sunt o copilă, iubeşte-mă aşa cum sunt. Spune-mi unde greşesc, ajută-mă să lupt, fă-mă să mă schimb.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Cea mai frumoasa amintire.

Şti care a fost cel mai frumos şi perfect moment din viaţa mea? 

 Cel în care eram noi doi, pe marginea unui drum de pietre, cu un deal plin de buruieni în faţă, cu altul la fel în spate, cu nori de furtună deasupra noastră, cu hainele murdare, picioarele zgâriate de la spinii prin care tocmai am trecut, epuizaţi după cele mai obositoare şi frumoase 4 zile din viaţa mea, cu doar câţiva lei rămaşi, puţină pâine, puţin salam, o jumătate de sticlă de apă încă rece, cumpărată de la o benzinărie, cu ghiozdanele lângă noi, ameţiţi de căldură, iar tu în faţa mea, în genunchi, mi-ai luat mâna în mâna ta, m-ai privit în ochi şi mi-ai spus că mă iubeşti, că mă iubeşti mai mult decât orice, că sunt viaţa ta, că nu mă vei părăsi niciodată, că îţi e teamă că eu voi pleca, că mă iubeşti, că mă iubeşti, că mă iubeşti, apoi, cum te priveam uimită, plină de iubire pentru tine, am văzut cum o lacrimă se prelinge pe obrazul tău, dar nu am lăsat-o să cadă, m-am ridicat şi am şters-o de pe chipul tău.

Am şters toate lacrimile tale, zâmbind prosteşte, atât de îmbătată de fericire şi iubire, cu inima bubuind, ţi-am spus că te iubesc, că nu voi pleca, că sunt şi voi fi a ta, şi te-am sărutat, să taci, să şti că nu ai de ce să îţi faci griji. Nu trebuie să îţi fie teamă. 

Apoi ai căzut în fund, iar eu peste tine, îţi amorţise piciorul, şi am început să râdem, din suflet, râdeam şi râdeam.


 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Ploaie de vara... (Amintire)

- Dar toarnă cu găleata! spuse el, privind-o uimit.
- Ştiu, tocmai! Haide! răspunse ea entuziasmată susţinându-i privirea.
 - Ok, nebună mica, încălţă-te, spuse el zâmbind, apoi o sărută.
Fata o zbughi pe hol, luându-şi teneşii în picioare în cea mai mare viteză, şi aşteptă ca şi el să se încalţe, cu un zâmbet mare pe faţă, cu mâinile la spate, răsucindu-se pe călcâie dintr-o parte în alta. Când el termină, ea deschise uşa şi alergă pe scări, coborând cele două etaje, lăsându-l să încuie uşa.
Când o ajunse din urmă, ea era lipită cu nasul de geamul uşii, ochii verzi studiind ploaia care cădea torenţial.
"Cât e de copilă şi de frumoasă!"
 gândi el. Ea îl prinse de mână şi împinse uşa. Era entuziasmată.
Dintotdeauna iubise ploaia şi mereu visa să alerge prin ea. Stătură cateva clipe acolo, încă la adăpost, se sărutară, apoi ea o luă la fugă prin bălţi, trăgându-l după ea, chicotind fericită. Ploaia cădea constant, iar fi erau deja uzi până la piele.
 Era vară, vara lor, plină de iubire şi fericire. După ce îşi îndepliniră scopul, se întoarseră înapoi, tot fugind, râzând, oprindu-se în mijlocul bălţilor pentru a se săruta, uzi leoarcă, cu părul lipit de feţele îmbujorate. Era minunate.
Toate grijile au dispărut, erau doar ei şi iubirea lor şi era minunat.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Portocala... (Amintire)

Sună telefonul. Las portocala din mână şi mă întind după el. 

- Da, iubitule, spun eu zâmbind. 

- Ce faci, iubito? mă întrebă el vesel. 

- Bine, mănânc portocale, îi răspund jucăuş. 

- Iar?? Tu toată ziua mănânci portocale, spune el exasperat şi amuzat. 

- Sunt bune, îi răspund în timp ce mestec o bucată. 

- Ok, jur că atunci când o să ne întâlnim, îţi aduc o portocală şi o mâncăm împreună! 

- Iuui! Te iubesc, ii răspund fericită, ca o copilă. 

Au trecut 3 luni, iar portocala a dispărut din peisaj. Dar în sfârşit ne întâlneam, în sfârşit eram în braţele lui. Stăteam pe scările unei clădiri părăsite, scoţându-ne lucrurile din ghiozdane. 

La final, scoate o portocală, iar inima mea începe să bată mai repede, iar un zâmbet mi se întinde pe toată faţa. 

- Chiar mi-ai adus o portocală?? chicotesc. 

- Doar ţi-am promis, îmi spune el şi mă sărută pe obraz. 

- O să o mâncăm mai târziu, spun eu şi o pun în ghiozdan. 

Orele trec, iar alte gânduri ne acoperă portocala... Fără să ne dăm seama, era noapte şi aşteptam sfârşitul acelei zile minunate, maşina care ne va scoate din visul nostru. Tresar când îmi amintesc şi spun tristă: 

- Nu am mai mâncat portocala...

 El mă mângâie pe obraz, şi îmi şopteşte: 

- Nu e nimic iubito, o să mâncăm portocale toată viaţa, îţi promit! apoi mă strânge tare în braţe.

 Peste 5 minute, visul nostru se spulbera.

https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Amintire

E noapte, vorbim la telefon de ceva timp. Ne prostim şi râdem unul de altul. Ne hlizim pe înfundate, să nu se audă prea tare. E trecut de miezul nopţii.
- Te iubesc! spun eu dulce.
- Eu o iubesc pe D. răspunde el pe un ton ironic, cu intenţia de a mă enerva.
- Ceeee?!? izbucnesc eu într-o criză de gelozie uşor forţată, cu un hohot de râs aşteptând să iasă.
- O iubesc pe D. Du-te, spune el pe acelaşi ton. Mă gândesc că dacă aş fi lângă el l-aş trage de păr probabil, apoi l-aş săruta.
- Unde să mă duc?? întreb exasperată.
- Unde vrei, răspunde sec.
- Bine... Bine! Bine. Mă duc la... Mă duc la... ... Mă duc la R, răspund deja enervată.
- Bine, du-te la R.
Tăcem amândoi. Mult timp. Simt că pe tine te paşte râsul, şi nu o să mai rezişti mult. La fel şi pe mine, dar mă abţin cum pot şi nu scot nici un sunet, până când...
Eu - Te urăsc! El - Te iubesc!
Exact în acelaşi timp. Ca de obicei, nu mă mai miră situaţiile astea, chiar dacă mă fac să zâmbesc şi îmi bată inima mai tare.
- Of! Te iubesc! spun eu şi începem să râdem.


https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

In cautarea unui titlu..

Ghemuită în pat, aştept somnul care nu vrea să vină..
Gândul îmi zboară la tine, iar asta mă alină..
Aş vrea să fi cu mine, să ştiu că tu exişti..
Să mă ţi în braţe, să simt când tu te mişti..
Cum încerci încet să îmi mângâi faţa..
Să fi mereu cu mine, poate, toată viaţa..
Să îmi spui uşor, cu o şoaptă lină..
Vorbe ce mă fac să fiu, de iubire plină..
Dar acest gând al meu, ca-o adiere trece..
Lăsând în urma lui, doar un fior prea rece..
Ştiu că eşti acolo, pe undeva departe..
Ştiu că-ntr'o zi, sau poate într-o noapte..
Te vei trezi dorind să-mi spui acele şoapte..
Dar ce vei face dacă va fi prea târziu?..
Vei regreta, pentru că, poate, nu o să mai fiu..
Vei plânge de durere..
Iar inima ta frântă, pe mine mă va cere..
Vei dori să îmi fi spus ce sunt eu pentru tine..
Să nu mă fi lăsat să plec, cu inima-n suspine..
De-aceea-ţi spun acum, ţine-mă mai bine..
Alungă ce e rău, dezbină acea frică..
Strânge-mă în braţe, ca pe-o copilă mică..
Şi nu lăsa durerea să mă copleşească..

Fi tu prinţul care inima-o să-mi păzească..
Rosteşte vorba dulce, cu un surâs pe buze..
Spune-i noapte bună micii buburuze..
Când voi deschide ochii, timid să te privesc..
Privirea ta să spună "pe tine te iubesc"..

P.S. : e doar a doua poezie pe care am compus-o, mai am de exersat, stiu ca nu e capodopera.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

Am pierdut.

M-am scufundat sub plapumă, în aerul fierbinte şi umed, o melodie la chitară îmi alungă liniştea, îi ştiu versurile, dar sughiţurile şi hohotele mă împiedică să articulez vreun cuvînt. Obrajii îmi sunt uzi, mânecile bluzei la fel.. Am ochii închişi.. Dar nu contează.. Parcă aş urmări un film, sau un album.. Poze şi secvenţe cu doi copii învăţând ce e iubirea.. O pădure, o bancă, noapte, răsărit, apus, un lac, o altă bancă, o alee, un pat, suvite de păr, braţe, iubire, priviri dulci.. Aş vrea să ţip, să se smulgă acei monştrii din pieptul meu, să dispară luând cu ei durerea. Dar tot ce iese din gura mea e un scâncet subţire.. Iar în jurul meu e întuneric, şi sunt singură, acum şi probabil de aici înainte. Vreau să simt acele braţe din nou, dar tot ce a rămas e amintirea unei atingeri fremătătoare pe pielea mea, amintirea respiraţiei calde pe gâtul meu. Amintirea a tot. Urăsc să trăiesc din amintiri.

Mi-e dor de el.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326

O fila din...

...jurnalul vietii.

Iti multumesc.

Îţi mulţumesc... Îţi mulţumesc pentru îmbrăţişarea caldă din acea dimineaţă îngheţată de ianuarie. Îţi mulţumesc pentru fiecare privire, mângâiere, sărut, strângere a mâinii, îmbrăţişare. Îţi mulţumesc că mi-ai încălzit trupul şi inima cu cuvinte dulci.

A fost superb! Ne era frig, dar ne plimbam încet prin parc, cu mâinile îngheţate una într-alta. M-ai făcut să mă ridic, să sper, să visez din nou, să simt că iubirea noastră nu s-a stins, că povestea nu a ajuns la sfârşit.
M-am adâncit în privirea ta, m-am pierdut în universul tău, şi nu vreau să găsesc nicicând calea înapoi în lumea asta atât de urâtă, rece, insensibilă la frumuseţea care stă să piară datorită ignoranţei lor. Poate că noi doi vom putea ţine în viaţă frumuseţea, gingasia lucrurilor care ne fac fericiţi, care ne aduc zâmbete pe chip chiar şi în cele mai reci şi întunecate zile.
Te-am sărutat apăsat, dorind să-ţi transmit prin acel ultim părut, toată iubirea pe care o am pentru tine. Mă grăbeam, şi a trebuit să mă desprind cu greu din braţele tale. Te-am privit cum te uitai prostit după mine, îmi venea să plâng, să fug din nou înspre tine, să-ţi sar în brate, dar nu puteam. Am mers cu spatele, apoi m-am întors, tot timpul uitându-mă înapoi, erai de fiecare dată tot acolo.
Am intrat în maşina care mă va duce din ce în ce mai departe de tine.
Priveam stelele în timp ce înaintam prin întuneric. Ca de fiecare dată când trebuia să ne despărţim, îmi era frică că vei pleca de tot, şi că acea zi va fi ultima...
De undeva din fundul minţii, îmi apare acest gând. Unele stele, pe care noi le vedem, nici măcar nu mai există, e doar lumina pe care o emanau poate cu zeci de milioane de ani în urmă.. Probabil aşa aş fi dacă ai pleca. Aş muri, iar restul ar continua să privească doar umbra a ceea ce a fost.
Dar ai promis, şi în timp ce rătăcesc în universul tău, ştiu, cumva, că nu te voi mai pierde din nou.

Fericire.

  Fericire
Fericire-i cand iarba apare
Fericirea-i ca raza de soare,
Intra in cort si iti mangaie fata          

Aerul sarat...
Fericire-i o sticla de vin,
Fericire e cerul senin,
Intr-o zi in care ai hotarat
Sa alergi pe camp...
Fericire-i cand puiul de om
Vrea in brate si moare de somn
Fericire-i cand frunzele cad
La un picnic in parc...
Fericire e cand iti-amintesti
Cat de fericit esti cand iubesti
Fericire e cand dormi tu la ea
Chiar pe canapea...
Fericire e cand tatal tau
Te invita la el in birou
Si deschide o sticla de bere
Prima bere din..viata ta!

 

Fericirea.. Ce e fericirea pentru mine? E atunci când îl întâlnesc după mult timp, şi îi sar în braţe, pierzându-mă în îmbrăţişarea lui caldă şi iubitoare. Fericirea e atunci când pot să profit de puţinele momente pe care le am alături de cel pe care îl iubesc. Fericirea e atunci când îmi spune cu voce dulce că mă iubeşte. Fericirea e atunci când prima voce pe care o aud dimineaţă e a lui. Fericirea e atunci când realizez din nou şi din nou că sunt fericită, îndrăgostită şi iubesc. Fericirea e când mă trezesc dimineaţa, şi privesc un răsărit răcoros în siguranţa patului meu, gândindu-mă la el. Fericirea e atunci când uit complet de mine, cu căştile în urechi, cartea în faţă, sau stilout în mână. Fericirea e atunci când reuşesc orice îmi propun. Fericirea e atunci când mă gândesc la viitor. Fericirea e când închid ochii zâmbind, cu capul plin de el. Fericirea e.. peste tot în jurul meu.

Fulg de nea...

"Uite, un fulg de zăpadă!" îţi şoptesc emoţionată, arătând cu degetul spre felinarul care luminează banca pe care stăm îmbrăţişati. Stau ghemuită, cu mâinile tale în jurul meu, capul tău odihnindu-se pe gâtul meu. Respiraţia ta caldă îmi gâdilă pielea.
Degetele mele se încolăcesc în jurul alor tale. În loc să-mi răspunzi, mă săruţi pe obraz şi mă priveşti cu un surâs dulce pe buze şi în ochi.
Îmi scot cealaltă mână din buzunar şi o întind în faţă, cu palma în sus, uitându-mă în continuare la felinarul de deasupra noastră. Îţi arunc o privire fugară şi îţi desluşesc privirea întrebătoare, ca atunci când un copil mic îţi arată desenul lui plin de culori şi linii, iar tu încerci să desluşeşti imaginile care le vede el.
Tac pentru cateva clipe, apoi te privesc din nou. Lumina blândă cade pe chipul tău, mângâindu-ţi părul, genele, buzele şi nasul tău desenând umbre întunecate pe faţa ta.
"Vreau să prind un fulg de nea", îţi şoptesc atingându-ţi uşor buzele în timp ce vorbesc.
"Dar se va topi", îmi răspunzi tot în şoaptă.
"Nu contează, te am pe tine, fulgul meu de nea, eşti unic, dar spre deosebire de ei" şoptesc în continuare în timp ce prind un fulg în palma şi îl apropii repede să-l privesc topindu-se, "tu eşti cald, moale şi nu te vei topii vreodată."
în loc să-mi confirmi vorbele, mă săruţi şi ne pierdem în acea sărutare, pe banca noastră, sub felinarul singuratic care împrăştie lumina, cu zăpadă căzând peste noi...
A trecut un an... Eu sunt tot aici, felinarul mă luminează, fulgii de zăpadă cad. Întind mâna, şi de îndată un fulg mare se aşează pe ea. Îl privesc topindu-se.. La fel ca tine. Te-am privit cum pleci, lăsând în inima mea doar o amintire, care cu timpul va dispărea, la fel ca amintirea atingerii reci a fulgului de nea.

Frumusete.

Se spune ca nu iubesti o fata pentru ca este frumoasa, ci ea este frumoasa pentru ca tu o iubesti. Uita-te la prietena ta, si spune-i ca e frumoasa, sau ca o iubesti. Priveste lumina care ii invadeaza chipul si ochii, priveste acel zambet cald, simte acea atingere blanda si moale, si vei sti ca simte la fel. Vei sti ca o faci sa se simta frumoasa, vei sti ca se bucura de acel moment, ca pentru ea, nimic in jurul vostru nu mai exista, ca ea te vede doar pe tine.


Cu atat mai mult cu cat poate a suferit din cauza unui neghiob care nu a putut sa vada stralucirea pura a frumusetii ei, clara, nediluata de farduri sau alte cosmetice, care nu i-a putut starni acel suras plin de dragoste pe care il are cand tu o privesti cu drag. Spunei ca o iubesti, arata-i, fara ocolisuri, arata-i ca esti mandru de ea, ca pentru tine e perfecta, ca nu exista defecte, fiecare imperfectiune o face divina, unica.

Priveste-o, are ochii mici, ca de chinezoaica, zambetul dulce si copilaresc. Fa-o sa simta tot ce iti trece prin minte cand o privesti, cand o auzi. Sterge din ochii ei frica de singuratate, frica de tradare, fa-o sa uita ca, odata, a pasit in acel culoar orb si surd, coridorul catre nicaieri, fa-o sa uite si ca tu ai tras-o inapoi inainte sa fie prea tarziu, fa-o sa creada ca totul a fost un vis urat, un cosmar, asigura-o ca vei fi mereu acolo sa o sprijini, sa i-l stergi din memorie si inina.
Sti, ea chiar te iubeste mult, si, uita-te la ea, e chiar frumoasa cu zambetul ei putin stramb, ii tremura buzele usor, are ochii vii si plini de vise. Da, iubirea ta ii da frumusetea, fi sigur de asta.
Nu iubesti o fata pentru ca e frumoasa, acea fata e frumoasa pentru ca tu o iubesti.

Priviri..

E seară, şi frig. Ne privim unul pe celălalt în ochi, ne ţinem de mână, avem degetele amorţite şi îngheţate. E întuneric, iar un felinar ne luminează blând corpurile.
Îţi privesc ochii căprui, acei ochi cu o expresie oarecum tristă, acei ochi în care de-atâtea ori ţi-am citit sentimentele, am văzut toate luptele pe care le-ai purtat în înăuntrul tău, acei ochi pe care i-am privit plângând, pe care i-am sărutat şi le-am alungat suferinţele.
Te privesc, pătrund în inima ta, simt căldură iubirii tale, simt tot... ştiu tot..
Iar tu mă priveşti. Pari la fel de cufundat în ochii mei cum sunt eu într-ai tăi. Ştiu că îmi iubeşti privirea, şi mai ştiu că ea acum e tristă.
Dacă ochii sunt oglinda sufletului, îmi pun întrebarea, oare tu vezi în ei acele fisuri din inima mea? Tăieturi subţiri şi adânci, care mi s-au înfipt direct în esenţa vieţii, care dureau mai mult decât psihic, care mă făceau să mă clatin? Dacă ei ar îngheţa, s-ar transforma în cristale verzi, ar rămâne mereu cu acele defecte?
Am greşit, şi eu şi tu.. Am fost slabi, şi poate proşti. Dar ce rost are să greşeşti dacă nu înveţi nimic? Continuăm să ne privim. Rănile tale s-au mai vindecat, a trecut un an... ale mele sunt încă proaspete şi ştiu că doar noi doi le ajutăm să se vindece. Vor dispărea, iar dacă vor rămâne cicatrice, le vom şterge şi pe acelea.
- Îmi pare rău, îmi şopteşti, şi un fior îmi trece prin tot corpul. Continui să te privesc, cuvintele sunt pregătite, dar nu le pot rosti.
- Îmi pare rău! Am fost un prost.. spui din nou, iar ochii ţi se umezesc.
Îţi privesc prima lacrimă, o şterg, apoi spun:
- Ştiu, ai fost.. Dar te iert iubitule, te iubesc, şi îţi zâmbesc, din nou fericită.
Alte cuvinte nu mai au loc, ochii noştri au spus deja tot.

Plimbare..

E aproape seară, iar cerul e senin. O adiere uşoară de vânt aduce un miros de iarnă, promisiunea zăpezii, a Crăciunului şi a nopţilor luminate de sclipirea omătului. Paşii mi se pierd prin covorul de frunze arămii, părăsite de viaţa. Goliciunea copacilor mă face să mă înfior şi îmi strâng braţele în jurul corpului.
Scopul acestei plimbări era să mă detaşez de toată fierbinţeala minţii, a gândurilor şi a amintirilor, în răcoarea dulce a după-amiezii de noiembrie. Dar se pare că oricum nimic nu va reuşi să stingă incendiul de sentimente rănite din inima mea.
...Mă simt că o frunză, uşoară sub adierea vântului, dar abandonată de fiinţa protectoare, lipsită de prospeţimea vieţii, uscată, călcată în picioare, gata să se sfărâme în bucăţele mici, mici de tot, astfel că nimeni nu le va mai putea aduna vreodată pe toate la un loc. Lumina scade, iar frigul îmi îngheaţă până şi sângele în vene. Mai târziu, ghemuită în pat, cu picioarele îngheţate, voi realiza că durerea provocată de iubire se vindecă cel mai bine tot cu iubire...