Departe.

Amorţeşte. Degetele îi sunt atât de reci încât nici nu le mai simte. Le mişcă uşor şi doar o fină senzaţie înţepătoare îi străbate pielea. Lacrimile deja s-au uscat pe obraji, iar încheietura ei pulsează ritmic.
Tot corpul îi e încordat, fiori reci i se preling pe spate, făcând-o să se cutremure în timp ce golul săpa mai adânc înăuntrul ei, mai dureros, crescând şi ucigând ce a mai rămas în ea.
Loveşte-o. Nu mai simte. Răneşte-o din nou, nu mai plânge.

Noaptea e rece, goală, la fel ca inima şi mintea ei. Stelele veghează deasupra siluetei strâns ghemuite în răcoarea întunericului. Ochii umezi, posedând o expresie îngheţată, scurtează orizontul negru.
Corpul e aici, sufletul departe. Zboară, caută, plânge, se zvârcoleşte neputincios, căzând în propria sudoare duhnind a eşec şi dezamăgire. Întinde braţele spre răsăritul ademenitor şi mincinos, sperând la căldură, visând la culoare şi viaţă, îmbrăţişând iluzia dulce a unei zile toride, simţind cum devine doar o adiere îngheţată, mohorâtă, ştearsă.
Fluturându-şi aripile sfâşiate, picurând lacrimi sărate, zboară ameţit mai departe, căutând fericirea, plutind în agonie spre un loc mai viu.
Ea nu mai suferă, căci sufletul nu îi mai aparţine. E o păpuşă, jucând după un scenariu morbid, un personaj mort.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326