Portocala... (Amintire)

Sună telefonul. Las portocala din mână şi mă întind după el. 

- Da, iubitule, spun eu zâmbind. 

- Ce faci, iubito? mă întrebă el vesel. 

- Bine, mănânc portocale, îi răspund jucăuş. 

- Iar?? Tu toată ziua mănânci portocale, spune el exasperat şi amuzat. 

- Sunt bune, îi răspund în timp ce mestec o bucată. 

- Ok, jur că atunci când o să ne întâlnim, îţi aduc o portocală şi o mâncăm împreună! 

- Iuui! Te iubesc, ii răspund fericită, ca o copilă. 

Au trecut 3 luni, iar portocala a dispărut din peisaj. Dar în sfârşit ne întâlneam, în sfârşit eram în braţele lui. Stăteam pe scările unei clădiri părăsite, scoţându-ne lucrurile din ghiozdane. 

La final, scoate o portocală, iar inima mea începe să bată mai repede, iar un zâmbet mi se întinde pe toată faţa. 

- Chiar mi-ai adus o portocală?? chicotesc. 

- Doar ţi-am promis, îmi spune el şi mă sărută pe obraz. 

- O să o mâncăm mai târziu, spun eu şi o pun în ghiozdan. 

Orele trec, iar alte gânduri ne acoperă portocala... Fără să ne dăm seama, era noapte şi aşteptam sfârşitul acelei zile minunate, maşina care ne va scoate din visul nostru. Tresar când îmi amintesc şi spun tristă: 

- Nu am mai mâncat portocala...

 El mă mângâie pe obraz, şi îmi şopteşte: 

- Nu e nimic iubito, o să mâncăm portocale toată viaţa, îţi promit! apoi mă strânge tare în braţe.

 Peste 5 minute, visul nostru se spulbera.

https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326