Mai sunt lucrurile acelea pe care nu le poţi vedea dintr'o singură privire. Acea privire care etichetează: drăguţă, urâtă, bună, proastă, curvă... Cum ai putea să judeci o persoană doar după cum arată, nu pot înţelege. Probabil, am făcut şi eu acest lucru, dar a fost de mult. Pentru mine, definiţia frumosului oricum s-a schimbat.
Sunt o simplă fată. E un fapt. Înfăţişarea mea te face să crezi asta, ştiu. Un tricou, blugi şi teneşi. În acest sens, simplitatea iese la iveală izbitor în contrast cu bluzele decoltate pline de paiete, pantaloni rupţi doar de formă, ştrasuri, tocuri înalte, unghii false, tonă de machiaj. Brăţări zăngănitoare, inele cât degetul, mărgele cât bilele de biliard şi cercei cât un candelambru. Dar oare ce vor altele să demonstreze înfăţişându-se aşa? O fată îmbrăcată simplu pare din alt peisaj în acest tablou plin de tinichele şi fond de ten. Nu judec, doar nu înţeleg.
Oricum, frumuseţea e relativă. Întotdeauna mie îmi vei plăcea pentru ceea ce eşti, nu pentru ce porţi sau cum arăţi. Vei fi frumos în ochii mei prin gesturile tale, prin cuvintele cărora le dai glas, prin priviri.
Fără nici o legătură, pot spune că sunt frumoasă, iar părerea altora nu contează. Nu sunt narcisistă. Mă pot privi în oglindă, arborând un zâmbet şi să spun că sunt drăguţă. Am învăţat cum să mă privesc. Nu trebuie să îmi acopăr imperfecţiunile, detaliile care mă fac unică. Mă privesc de parcă nu aş fi eu, şi aşa pot vedea ceea ce poate tu nu poţi.
Şi totuşi, în exterior sunt o fată simplă. Dar înăuntru? În spatele bretonului, ai ochelarilor şi ai ochilor verzi ce vei găsi? O pânză complicată ţesută în timp cu gânduri şi vise, imagini şi reverii, amintiri şi viitor, prezent...
Zeci de lucruri fără noimă, scop, direcţie se zbat în interiorul capului meu. În lumea asta doar eu pot face ordine, iar tu care mă priveşti şi mă cataloghezi ca o pictură ştearsă a unei adolescente normale, nu vei înţelege că frumuseţea mea nu străluceşte în exterior, ci în interior, iar tu probabil nu vei fi luminat de ea, pentru că îţi este greu să pătrunzi în mintea mea, în sufletul meu. Nu ai să înţelegi nimic din lumea mea, pentru că nu vrei să ieşi din tiparul creat de alţii, pe care îl urmezi ca pe un crez, ca pe o poruncă. Ţi-e frică să calci pe lângă pentru a nu fi expulzat din cercul tău.
Ştiu că vorbesc, poate, aiurea dar în timp ce scriu, îmi dau seama că, de multe ori... simplitatea pe care o persoană o afişează pentru cei din jur, e imaginea opusă a personalităţii din exterior. Şi invers.
Iar poate că acum sunt o fată simplă, vorbesc fără glas, mă exprim în cerneală şi caractere, dar curând, sau poate, în final, voi exploda. Voi începe să mă afirm, să fiu cum intradevăr vreau să fiu. Voi dezlega fantezia care mă stăpâneşte şi voi fi eu. Dar tot diferită, nu trasă la xerox.
Şi sunt curioasă, atunci ce vei spune despre mine?
Sunt o simplă fată. E un fapt. Înfăţişarea mea te face să crezi asta, ştiu. Un tricou, blugi şi teneşi. În acest sens, simplitatea iese la iveală izbitor în contrast cu bluzele decoltate pline de paiete, pantaloni rupţi doar de formă, ştrasuri, tocuri înalte, unghii false, tonă de machiaj. Brăţări zăngănitoare, inele cât degetul, mărgele cât bilele de biliard şi cercei cât un candelambru. Dar oare ce vor altele să demonstreze înfăţişându-se aşa? O fată îmbrăcată simplu pare din alt peisaj în acest tablou plin de tinichele şi fond de ten. Nu judec, doar nu înţeleg.
Oricum, frumuseţea e relativă. Întotdeauna mie îmi vei plăcea pentru ceea ce eşti, nu pentru ce porţi sau cum arăţi. Vei fi frumos în ochii mei prin gesturile tale, prin cuvintele cărora le dai glas, prin priviri.
Fără nici o legătură, pot spune că sunt frumoasă, iar părerea altora nu contează. Nu sunt narcisistă. Mă pot privi în oglindă, arborând un zâmbet şi să spun că sunt drăguţă. Am învăţat cum să mă privesc. Nu trebuie să îmi acopăr imperfecţiunile, detaliile care mă fac unică. Mă privesc de parcă nu aş fi eu, şi aşa pot vedea ceea ce poate tu nu poţi.
Şi totuşi, în exterior sunt o fată simplă. Dar înăuntru? În spatele bretonului, ai ochelarilor şi ai ochilor verzi ce vei găsi? O pânză complicată ţesută în timp cu gânduri şi vise, imagini şi reverii, amintiri şi viitor, prezent...
Zeci de lucruri fără noimă, scop, direcţie se zbat în interiorul capului meu. În lumea asta doar eu pot face ordine, iar tu care mă priveşti şi mă cataloghezi ca o pictură ştearsă a unei adolescente normale, nu vei înţelege că frumuseţea mea nu străluceşte în exterior, ci în interior, iar tu probabil nu vei fi luminat de ea, pentru că îţi este greu să pătrunzi în mintea mea, în sufletul meu. Nu ai să înţelegi nimic din lumea mea, pentru că nu vrei să ieşi din tiparul creat de alţii, pe care îl urmezi ca pe un crez, ca pe o poruncă. Ţi-e frică să calci pe lângă pentru a nu fi expulzat din cercul tău.
Ştiu că vorbesc, poate, aiurea dar în timp ce scriu, îmi dau seama că, de multe ori... simplitatea pe care o persoană o afişează pentru cei din jur, e imaginea opusă a personalităţii din exterior. Şi invers.
Iar poate că acum sunt o fată simplă, vorbesc fără glas, mă exprim în cerneală şi caractere, dar curând, sau poate, în final, voi exploda. Voi începe să mă afirm, să fiu cum intradevăr vreau să fiu. Voi dezlega fantezia care mă stăpâneşte şi voi fi eu. Dar tot diferită, nu trasă la xerox.
Şi sunt curioasă, atunci ce vei spune despre mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu