Poveste fara sfarsit #9

Sunt singură acasă, dar ştiu că nu pentru mult timp.

Mă întind în pat, îmi relaxez corpul şi îmi las mintea să plutească în toată această lume. Sunt peste tot, sunt oriunde vreau să fiu, în largul mării, pe vârful celui mai înalt munte, în mijlocul gheţarilor. Mă bucur de aceste reverii trecătoare.

Îmi pierd astfel o ora, până când fratemeu a intrat ca o vijelie în casă, trântind şi oftând... ca de obicei. Visul meu s-a spulberat, iar acea senzaţie de greaţă şi moleşală m-a cuprins din nou. E o zi de septembrie, prea calea, prea înceată; toate acele zile au trecut la fel, fiecare oră a părut infinită.

Dar a trecut, zi cu zi, fiecare zi din calendar. Mă frustra felul în care fiecare zi o copia pe cealaltă, dar oricum nu conta, erau pagini goale, fără rost, întoarse una după alta.

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326