Fotografia
căzu încet pe masă şi un ţipăt ascuţit sfâşie liniştea odăii. Copiliţa
priveşte cu ochii albaştrii luminaţi de groază, împietrită, cum peisajul
pozei se mişcă, iar clinchetul uşor al apei şi muzica lină a frunzelor
îi răsună în urechi.În mijlocul micuţului lac, câteva bule de aer formează cercuri concentrice care se lovesc uşor de marginile iazului. Cop
ila, cu inima cât un purice şi
un
alt ţipăt stând să izbucnească din coşul pieptului, se întoarce pe loc,
părul ei auriu picurând sclipiri în lumina după-amiezii, rochia
stacojie formând o floare bogată în jurul picioarelor albe şi subţiri,
şi o ia la goană spre parterul locuinţei, trântind zgomotos uşa în urma
ei. De pe masa prăfuită, fotografia este purtată de curent, plutind şi
învârtindu-se dincolo de fereastră, spre necunoscut.
Copila deschide politicoasă uşa salonului, unde mama sa, împreună cu câteva doamne pe care nu le cunoştea, serveau prăjituri şi cafea.
Fata se apropie în linişte de mama ei, şi, cu o mână în dreptul gurii şi cealaltă prinzand rochia femeii într-o strânsoare cumplită, îi şopteşte la ureche :
- Mama, poza aceea din odaia de sus are viaţă, am văzut crengile mişcându-se şi apa susura peste tot în jurul meu. Mami, unde a fost făcută...
Vorbele îi sunt curmate brusc, fiind înlocuite de o plesnitură puternică, corpul micuţ al copilei clătinându-se uşor, dar rămânând în picioare, ochii aceia reci şi goi privindu-şi mama.
Femeia, vădit ruşinată, apucă mâna copilei şi o trage afară din salon. Tropăind cu tocurile pe podeaua de lemn, alături de paşii mărunţi, scoţând sunete înfundate, ai fetei, urcă scările spre primul etaj al casei vechi de la marginea pădurii. Deschizând una dintre uşi, intrară într-o cămăruţă mică, în culori pastelate, cu o fereastră mare, acoperită de perdele uşoare, albe, care flutură în adierea vântului.
Femeia se lasă în jos, aranjează rochiţa şi părul micuţei, o sărută pe frunte, fără a-i privi ochii albaştri şi îngheţaţi, apoi părăseşte camera. În scurt timp, fata aude clincănitul cheii în broasca uşii, apoi sunetul cunoscut care o anunţă că uşa e ferecată, urmată de alţi paşi zgomotoşi, coborând treptele înapoi în salon. Liniştea se aşterne apoi pretutindeni.
https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326
Copila deschide politicoasă uşa salonului, unde mama sa, împreună cu câteva doamne pe care nu le cunoştea, serveau prăjituri şi cafea.
Fata se apropie în linişte de mama ei, şi, cu o mână în dreptul gurii şi cealaltă prinzand rochia femeii într-o strânsoare cumplită, îi şopteşte la ureche :
- Mama, poza aceea din odaia de sus are viaţă, am văzut crengile mişcându-se şi apa susura peste tot în jurul meu. Mami, unde a fost făcută...
Vorbele îi sunt curmate brusc, fiind înlocuite de o plesnitură puternică, corpul micuţ al copilei clătinându-se uşor, dar rămânând în picioare, ochii aceia reci şi goi privindu-şi mama.
Femeia, vădit ruşinată, apucă mâna copilei şi o trage afară din salon. Tropăind cu tocurile pe podeaua de lemn, alături de paşii mărunţi, scoţând sunete înfundate, ai fetei, urcă scările spre primul etaj al casei vechi de la marginea pădurii. Deschizând una dintre uşi, intrară într-o cămăruţă mică, în culori pastelate, cu o fereastră mare, acoperită de perdele uşoare, albe, care flutură în adierea vântului.
Femeia se lasă în jos, aranjează rochiţa şi părul micuţei, o sărută pe frunte, fără a-i privi ochii albaştri şi îngheţaţi, apoi părăseşte camera. În scurt timp, fata aude clincănitul cheii în broasca uşii, apoi sunetul cunoscut care o anunţă că uşa e ferecată, urmată de alţi paşi zgomotoşi, coborând treptele înapoi în salon. Liniştea se aşterne apoi pretutindeni.
https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu