Undeva,
parcă în altă lume, dincolo de bariera pădurii, o uşă scârţâie în balamale, trântindu-se cu zgomot, un ţipăt înfiorător se ridică în aerul
nopţii din inima conacului, în timp ce forma întunecată se prelinge
prin iarbă, ştergând paşii fetei, înapoi spre fereastra deschisă care se
închide apoi lin, blocându-se, mânată parcă de o atingere blândă.
În
scurtă vreme, pajiştea era luminată de fâşiile aurii ale felinarelor,
lătratul câinilor plutind în văzduh, fiecare ochi al casei veghind
asupra pădurii. Toate.. mai puţin unul.
În
sicriul micuţ şi alb, aşezat în mijlocul capelei, zăcea o rochiţă
roşie, singura rămăşiţă a copilei, murdară şi ruptă, şi o fotografie
înfăţişând un mic heleşteu oglindind crengile curgătoare din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu