Realitate.

Într-o zi banală, treceam nepăsătoare printre aceleaşi gânduri monotone, întrebări inutile şi vise infantile. Era o zi oarecum luminoasă, una din acele zile ciudate de toamnă, nici prea rece, nici prea caldă... În fine, sărind de la o idee

la alta, un fel de "revelaţie" m-a lovit. Sunt la liceu, urmează facultatea. Ce o să fac dacă nu reuşesc să trec mai departe? Dacă voi claca? Dacă nu voi ajunge unde vreau şi voi fi nevoită să aleg altceva? Gândul a fost în sine atât de puternic, încât am încetat să fac orice făceam în acel moment.
Chiar dacă am avut ocazia să văd că totul se poate termina într-o clipită, abia atunci am fost capabilă să realizez că firul subţire de aţă de care atârnă viaţa noastră se poate frânge într-un simplu moment trecător. O scânteie, o pietricică, o singură secundă de neatenţie, şi fiinţa noastră se poate spulbera şi, odată cu noi, toate visele şi ambiţiile noastre. Abia atunci a început să îmi fie frică, să încep să mă gândesc că, până la urmă, nu noi decidem. Suntem sortiţi întâmplării şi oricat am încerca să ne convingem că totul a ieşit conform planului stabilit de noi, într-un final, fiecare mişcare e o reuşită datorită unor împrejurări favorabile. Or, cel puţin asta e părerea mea despre realitate din acea zi înainte.
Noi... alegem doar calea.

 

 https://www.facebook.com/pages/Cuvinte-simple/294095167376326