Noaptea

Îmi îngheaţă mâna pe stilou în timp ce dau drumul cuvintelor din mintea mea. Le aşez pe hârtie şi le dau forma aceasta :

Bluza de pijama e răsucită în jurul meu, tălpile picioarelor îmi sunt reci, le strâng cât mai aproape de corp, asigurându-mă că nici un firicel de aer rece nu va intra sub pătura care e oricum destul de groasă. Dar degeaba, mi-e frig şi tremur; doar obrajii şi ochii îmi ard, prea multe lacrimi, prea multe întrebări care îmi rup sufletul în bucăţi, acoperă lumina privirii mele cu răceala şi indiferenţa unei inimi rănite. Acele lucruri pe care înainte le strângeam în braţe să-mi alunge teama şi durerea nu mai au nici o însemnătate. Sunt doar lucruri, fără sentimente. Gândurile îmi zboară departe, la tine, dar tu probabil dormi, fără să-ţi pese că ai luat fericirea unei copile odată cu tot ce aveai împreună cu ea.
Acum sunt singură, în întuneric, cu ochii mei verzi izvor de lacrimi, un puţ de tristeţe şi indiferenţă.
Pot supravieţuii întunericului, dar unei zile? Să văd cum lumea radiază şi străluceşte, iar eu să fiu tot o umbră? Razele soarelui să-mi mângâie faţa şi mâinile, iar eu să rămân de gheaţă?
"Nu.. E mai bine aşa" îmi spun, simţind alte lacrimi curgându-mi pe faţă, pe părul şi perna deja umede. "Noaptea poate să înţeleagă.."